Cati-fan Elena Farago si pregatirea pentru 4 anisori…

elena farago-catelusul schiop

Iarasi nu am mai postat de mult si nu stiu daca am vreo scuza precisa. Poate faptul ca ma concentrez la locul de munca prea mult pe scris m-a facut sa las balta pentru o lunga vreme de data asta, minunatul blog.

Cred ca am mai invatat cate ceva legat de scris intre timp, chiar daca nu neaparat despre scrisul pe blog. In fine, important este ca pe Cati nu am lasat-o balta si mereu fug si incerc sa caut solutii ca sa lipsesc cat mai putin din viata ei si sa ma considere in continuare o mama buna…. ca nu stiu cat va mai dura perioada asta. Adica, nevoie de mine o sa aiba mult timp de acum incolo, asta e clar, dar incet-incet inevitabil ma va indeparta si va dori sa-si petreaca timpul cu alte personae, gen copii de varsta ei…la asta ma refer. Cert e ca nu prea da semne ca ar vrea sa isi faca cu adevarat prieteni prea curand, deci perioada mea de glorie va mai rezista ceva.

Dar sa ne concentram pe lucrurile pozitive si intersante. Ei bine, Cati de la o vreme e o maimuta cocotata si ar vrea sa se catere peste tot, in special cand vine vorba de locuri de joaca. Unde sunt tot felul de bare, te poti da peste cap, catara, escalada, etc…acolo vrea si ea. Momentan intelege ca unele locuri nu-i permit chiar cataratul peste tot pe motiv ca inca nu e pregatita (pe buna dreptate) si mai trebuie sa creasca putin. Ce o fascineaza cel mai mult sunt fetele mai mari decat ea care reusesc cine stie ce scheme complicate de agatat pe bara si stat cu capul in jos. Mereu ma intreaba cand o sa poata sa reuseasca si ea….

Pe locul doi la capitolul distractii este ca recita zilnic poezii de Elena Farago. Se incepe intotdeauna cu “Catelusul schiop” si se termina cu “Gandacelul” sau “Puisorul motat”. Daaa, Cati nu pierde timpul deloc, caci poeziile astea le-a invatat intr-o saptamana in timpul concediului de la mare. Atunci cand nu isi consuma energia cu inotul, ne punea pe mine sau pe tatal ei sa ii citim zilnic vreo 20 de poezii de cel putin doua ori. Ori ca eram pe plaja, ori ca eram pe strada, in restaurant, trebuia sa citim. Si uite asa s-a intors acasa cu o carte pe de rost invatata.

Si noile aventuri distractive vor continua. Cati se pregateste sa implineasca 4 anisori….ce varsta minunata! Poate ca cele mai multe schimbari cu ea din toate punctele de vedere s-au intamplat in ultimul an. A devenit mai independenta, mai sociabila, si inainte intelegea tot – dar acum le intelege mai in profunzime, a inceput sa iubeasca mai mult animalele si a devenit mai curajoasa si increzatoare. Poate ca nu suficient, dar este perfecta asa cum e!

Cati „iubita”, transferul in noua camera si nebunia Lion King

Titlu asta lung se datoreaza faptului ca iarasi nu am mai scris de mult si incerc sa recuperez cumva timpul pierdut.

Referitor la prima parte, desi nu e chiar innebunita dupa gradinita, am avut o perioada (care inca nu s-a terminat inca, dar e mai ok) in care acasa, trebuia sa ne jucam de-a gradinita. Eu eram educatoarea, iar ea unul din copii. Ce-i drept, titlul meu nu e chiar corect, intrucat in jocul de acasa de-a gradinita, ea nu era niciodata Cati. O chema Maia….mda. Si…, partea interesanta: de fiecare data cand ma adresam ei, trebuia la sfarsit sa zic obligatoriu „iubita”. Caci alt fel nu era corect. Asa am aflat cum i se adreseaza dna. educatoare la gradinita. Talk about „inveti/afli multe de la copii prin joaca”….sau era „copiii invata prin joc”?….Anyway, cred ca toti avem ceva de invatat dintr-un simplu joc.

Asa cum e simplu de imaginat, ne-a exasperat cu „iubita”….eehhh, just another fase din viata Catiei; faza Maia de la gradinita.

Referitor la transferul in noua camera, pai i-am amenajat si ei in sfarsit o camera proprie. Totul frumos, partea cu dormitul in camera ei se intelege mai greu. Dar nu e de condamnat avand in vedere ca pana acum a dormit cu noi in aceeasi camera.

Am trecut de la tipat „Maaaaami” in miezul noptii ca sa ma duc langa ea s-o readorm si uneori sa raman in patul ei peste noapte, pana la faza in care acum vine singura cand se trezeste langa noi in pat. Am uitat sa mentionez ca la inceput am facut o conventie: o noapte in camera ta noua, o noapte in pat cu mami si tati. Si da, tinea minte cu precizie in ce noapte trebuie sa doarma intr-o parte si cand in alta. Am mai evoluat si isi doreste sa doarma mai mult in camera ei, ba chiar sustine ca, chiar daca se mai intampla sa se trezeasca peste noapte, ea adoarme la loc si nu mai vine la noi. Nu se intampla asta dar e bine ca isi repeta. Sunt convinsa ca intr-o zi va reusi si in practica.

Si Lion King…pai nu mai tin minte cum l-a descoperit, dar pentru ca avem pe CD toate trei partile de Lion King, le vedem aproape zilnic si deja le cam stie pe de rost pe toate. Lion King e programul nostru zilnic la TV.

Eeeh, mai apucam sa vedem si ce se intampla in lume, suntem totusi la curent cu realitatea.

Multe am mai facut, am fost si pentru prima data la cinema unde am vazut Zootropolis si a stat destul de cuminte pana la sfarsit. Yuuupiiii! Cati e o adevarata domnisoarea mondena! Suntem mandri de ea.

Pe curand pana la noi intamplari!

La an nou, dorinte noi….?

Aproape proaspat intrati intr-un an nou, stiu ca toata lumea isi face un mare plan sau planuri. Cate din lista de dorinte se realizeaza pana la sfarsitul anului?….Nu stiu daca mai face cineva balanta.

In general, nu imi doresc lucruri deosebite sau greu de realizat si nici nu-mi fac vreodata planuri pe termen lung. Anul asta e un pic diferit, dar  cert este ca oricum nu o sa dezvalui pentru ca, nu-i asa? Nu s-ar mai implini. Cand si daca se va realiza, voi anunta.

Daca ar fi sa ma iau dupa mici semne, pai graul care l-am pus de Sf.Andrei nu prea a crescut, deci se pare ca nu ma imbogatesc nici anul asta. Cu toate astea, conform zodiacului, cica o sa muncesc foarte, foarte mult. Daca facem legatura si cu graul, se pare ca va fi degeaba, sau poate ca alta va fi recompensa. Sau poate ca o sa fiu f.cheltuitoare anul asta (nu-mi sta in fire de obicei) si iata cum se vor duce banii! Who knows? We shall see!

Cert este ca profesional mi-am propus niste chestii, deci se pare ca zodiacul nu minte, cel putin in cazul meu.

Ce altceva? Pai imi doresc sa exersez la un lucru: sa imi ascult cat mai mult instinctele, daca se poate tot timpul. Stiu, suna ca si cum as vrea sa devin animal. Ei bine, nu;stiu ca sunt om si am ratiune si vreau sa raman asa in continuare. Doar cred ca e important tot timpul sa ascultam de primul feeling, care aproape tot timpul ne ghideaza corect. In plus, ratiunea mea uneori cred ca gandeste prea mult, deci clar trebuie s-o cam plasez putin pe un loc secund.

Eeeeh, mai imi doresc pace pe glob, dar asta sigur nu se va intampla anul asta….Si totusi, ca sa nu inchei intr-o nota trista, sa fim mai buni, mai relaxati, mai optimisti si poate intr-o zi, va fi totusi si pace pe glob!

Simply Enoying Life…

Stau sa ma gandesc acum ca parca am intitulat o postare mai veche cu ”Simply Enjoying Life” dar in fine, nu mai conteaza….

Chiar nu am mai scris de multa vreme si nu prea am o scuza pertinenta; intr-un fel cred ca nici nu am simtit f. mult nevoia. Cand nu ai nimic important de zis/scris, de ce ai mai face-o?

La o adica, nici acum nu am cine stie ce comunicat de dezvaluit, doar ca de ceva timp ma simt putin vinovata ca am lasat blogul asta balta.

So, here goes: noutatile in ce o priveste pe Cati sunt ca, dupa prima saptamana s-a adaptat absolut perfect la gradinita, deci un mare plus!

Noi, in schimb, nu suntem prea incantati de gradinita, dar strict din punct de vedere administrativo-financiar, caci in rest totul pare sa fie in regula pana acum. Important e ca se simte bine copilul, cum s-ar spune.

Cat despre mine? De ce zic ca pur si simplu ma bucur de viata? Pai am intrat asa oarecum intr-o rutina, si cu gradinita, si cu serviciul, si cu restul…DAR, este o rutina care ma incanta maxim! La munca ma simt foarte bine, cred ca pentru prima data chiar imi place cu adevarat ce fac si ma simt mandra ca fac parte dintr-o companie chiar misto. By the way, intrati pe http://www.studyportals.com/ si poate gasiti macar un articol care sa va placa.

Am mai avut timp sa si citesc, sa ma uit la filme si chiar sa merg la teatru, which is nice! Ce carte dragutza am citit in ultima vreme a fost: Curtis Sittenfield- ”Sotia presedintelui”, iar ca piesa de teatru, recomand cu caldura ”Obiceiuri necurate” la teatrul Bulandra! Este ultra-mega-geniala!

Si da, il asteptam si pe mos Nicolae (cand zic il asteptam, ma refer la Cati, si cred ca o sa primeasca si ceva ce isi dorea🙂 )

Pana la urmatoarea postare, care sa speram ca nu va intarzia la fel de mult ca asta, sper sa continui sa ma bucur de viata la fel ca pana acum, daca nu, mai mult!

Si am supravietuit primei saptamani de gradinita….

A fost greu, dar primele zile din orice etapa din viata (copil sau adult) sunt grele… sigur pentru copil banuim ca este mult mai greu pt. ca nu intelege mare parte din ce se intampla.

Da, pot sa spun ca acum inteleg cu adevarat de ce majoritatea considera gradinita ca un „abandon” si nu condamn acest sentiment. Nu fac o tragedie, pentru ca oricum, Catilina noastra s-a comportat mai bine decat ma asteptam. Dar pot sa spun, ca acum, din experienta directa de parinte, oricat de mult ti-ai pregati copilul teoretic pt. asta (si eu cred ca am inceput cu Cati de aproape un an pregatirea sufleteasca pt. „marele moment”), adevarul este ca (cu mici exceptii de copii care nu au nicio treaba, adica sunt f. ok din prima zi), nu au cum sa fie pregatiti pana nu trec prin asta si sa stai cu o pers. straina, chiar daca inconjurat de copii (bila neagra aici: Cati nu prea e sociabila cu copiii, desi Slava Domnului, nu am tinut-o niciodata inchisa in casa, dimpotriva!), nu e cu siguranta chiar placut.

Cati saraca, mai are un dezavantaj: din doua educatoare (fiind la program lung), una, de fapt principala, e cam batraioara (speram sa iasa la pensie la anu’), nu arata deloc a femeie si nu pare sa stie sa se faca prea placuta. Nu e nici la extrema cealalta, which is good, e undeva la mijloc, ceva mediocru, un fel de „sa fie bine ca sa nu fie rau”. Avem  noroc cu a doua educatoare, care prezinta mult mai mult potential, din ce ne putem da si noi seama dupa o saptamana.

Deci, Cati nu a racnit din toti rarunchii sa iti sfasie inima ca o lasi acolo, dar nu e nici incantata. Cand ajunge pe hol, o apuca miorlaielile, ii mai dau doua lacrimi, dar a invatat ca nu are de ales si intra de buna voie in clasa. Are si un fel f.simpatic de a se imbarbata singura…e ceva f. dulce! Cred ca se roaga in fiecare minut sa treaca cat mai repede ziua. In prima zi a venit lesinata de foame si de sete….

Zilele trecute ma intreba: „Da’cand termin cu gradinita asta?”

Da, intr-o zi stiu ca o sa radem de toata aceasta experienta. Pana atunci doar speram sa se obisnuiasca repede si sa inceapa sa se simta bine si sa nu mai vada gradinita ca pe un loc groaznic.

Va tin la curent…..

Cu bagajul de povesti in vacanta

Ne-am intors acum o saptamana dintr-o bine-meritata vacanta la mare. Bulgaria nu a fost asa frumoasa ca Grecia de anul trecut, dar una peste alta, a fost ok, nu ne plangem.

Incantarea Catiei s-a cam scurs dupa primele doua zile, apoi a inceput sa se cam plictiseasca. In bagajul cu jucarii am inclus o singura carte de povesti: „Scufita Rosie”, pe care ne-o punea fie sa i-o citim, fie sa i-o povestim, fie sa ne-o povesteasca ea, cred ca….de cel putin 5 ori pe zi!!! Sigur, noi parintii, incantati ca ii plac povestile si ca o stie pe din afara si o povesteste f. simpatic, dar ajunsesem la exasperare cu Scufita asta! Apai, Catiei, cand i se pune pata, i se pune pata si basta!

Intr-o seara, pe cand asteptam masa la restaurant, am venit cu solutia salvatoare sa ii spun o poveste noua, una pe care nu o stie asa de bine. Am ales Cenusareasa. Banuiti ce s-a intamplat, nu? De la exasperanta Scufita am trecut la exasperanta Cenusareasa….ehh, bine, la drept vorbind, inca nu e exasperanta. Mai ales ca, am reusit, tot in cele 7 zile de vacanta, sa alternam si sa invatam si „Punguta cu doi bani” si „Capra cu trei iezi”….ceea ce e mult mai bine.

Acum, Cenusareasa e in capul listei la povesti de spus inainde de adormire si cel mai dragut e atunci cand iti povesteste ea tie si tu adormi inaintea ei…:)

3 transformat in 8 sau 14

Catiusha ghidusha noastra a inceput sa fie din ce in ce mai independenta, in special cand iese in parc. Ii place sa alerge pe distante mai mari, sa se duca singura la leagane, se baga in seama cu alti copii…numai de bine. Doar ca:

Intamplarea 1

Intr-o zi, a urmarit o fetita mai mare (mania curenta este sa fie atrasa de fetite mai mari care evident nu se joaca cu ea si nu prea o baga in seama), care nu mai statea la locul de joaca, s-a dus undeva pe spatiul verde si tot verifica frunze si copaci. Cati, dupa ea. Am lasat-o pentru ca era inca in raza mea vizuala. La un moment dat, s-a indepartat, am strigat-o, dar nimic. M-am dus dupa ea si i-am explicat calma ca nu are voie sa plece singura fara sa ma intrebe daca are voie, etc. Dupa ce m-a inundat cu „de ce?-uri” si a parut ca a inteles, a zis:

-Bine, hai sa ne intoarcem la locul de joaca.

Zis si facut. Am ajuns acolo, la care ea:

-Mama, am voie sa ma duc departe, acolo unde am fost? Aratandu-mi cu degetul locul cu pricina. :)))

Eu zic: -Bine, ai voie, dar doar daca nu te duci foarte departe, incat sa te vad.

A facut cum i-am zis si pe masura ce tot facea pasi, se uita in spate sa vada ce zic.

Intamplarea 2 (cam la o saptamana dupa prima intamplare)

In alta zi, la alt loc de joaca, din nou urmareste o fetita mai mare si paraseste locul de joaca fara sa ne zica. Probabil, fiind mai obositi, si eu si tatal ei am reactionat cam agresiv si ne-am enervat, nu f. rau, dar sa zicem ca am ridicat tonul. Ea, s-a suparat, desi i-am explicat apoi calm aceeasi poveste. Nu prea a inteles de ce fetita are voie si ea nu…. Anyway, dupa cateva minute, repeta povestea. Acuma, noi deja incepem cu amenintari ca plecam acasa, bla, bla. Dupa ce fetita mai mare (cam rautaciosa dupa parerea mea, desi, DA, STIU, e doar un copil), o ademeneste iarasi sa plece de la locul de joaca, intr-un final Cati se opreste si se uita la noi, dar cu ochi rugatori catre fetita sa nu plece de langa ea.

Dupa alte cateva minute in care am reusit sa pastram ambele fetite pe spatiul locului de joaca, scapam si de fetita care pleaca acasa. Rasuflam usurati si joaca e mult mai linistita.

Intamplarea 3 ( fara legatura cu cele de mai sus, asta chiar e amuzanta)

Alta zi, alt loc de joaca (da, diversificam si locurile si parcurile ca sa nu ne plictisim nici unii, nici altii), noi parintii pe banca, Cati exploreaza tobogane, rampe, casute si alte cele. Vine la un moment dat fugind la noi.

-Mami, am vorbit cu o fetita si….m-a intrebat cum ma cheama.

-Bravo! Si i-ai spus??

-Da, i-am zis ca ma cheama Cati si m-a intrebat si cati ani am. I-am zis ca, ca,….8? -uitandu-se curioasa la mine sa vada daca o aprob sau nu.

-Cum mama 8? Tu nu ai 8, tu ai aproape 3, poti sa ii zici ca ai 3 ani.

Ea, f.fericita:

-Bine, ma duc sa ii zic.

Si pleaca fugind inapoi la fetita.

Dupa 1 minut, vine iar.

-I-am zis ca, ca, ca…..am 14.

-Pai cum 14? Ai uitat ca ti-am zis 3?

-Aaaaah! 3, da, da. Bine.

Pleaca iar, nu stiu ce s-a mai intamplat cu discutia ei cu fetita legat de varsta sau altceva. Am vazut doar ca s-au mai jucat dar nu f. mult….evident! Pentru ca fetita era mai mare decat ea, cred ca ea avea 8 ani.

Cert este ca nu reuseste sa retina ce varsta are. De fiecare data cand o mai intreaba copii de varsta, ma intreaba pe mine sau daca nu sunt in preajma, acelasi repertoriu: 8 sau 14, depinde de moment.